Interferenţa reprezintă fenomenul de compunere (suprapunere, superpoziţie) a două sau mai multe unde. Am modelat procesul de propagare şi interferenţă a undelor provenite de la două surse cu ajutorul unor şiruri de dominouri (dacă dominourile ar fi revenit de la sine în picioare după propagarea perturbaţiei ar fi fost exemplul ideal).
Atunci când unda se reflectă şi se compune cu ea însăşi putem obţine o undă staţionară. Am dat până acum mai multe exemple de unde staţionare, obţinute prin diferite experimente: tubul lui Kundt, tubul lui Rubens, plăcile lui Chladni.
De această dată, am produs propriile noastre unde staţionare. Am legat capătul unui tub elastic de axul unui motoraş cu turaţie variabilă, iar celalalt capat de un rulment scos dintr-un harddisk dezafectat. Firul pus în oscilaţie de motoraş a produs unde staţionare pentru n = 1, 2 şi 3. Maximele de oscilaţie se numesc ventre, iar minimele noduri.
La un moment dat, clasa a XI-a B a reuşit chiar să obţină cinci ventre şi patru noduri (n=5), de o amplitudine mai mică, însă perfect stabile. Iată-i pe băieţi cum montează dispozitivul experimental, din păcate, lumina slabă nu ne-a permis să filmăm experimentele. (Să vină primăvara! Să strălucească soarele)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu