sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Locuri cu proprietăţi acustice deosebite 1

Azi am putut să revedem la televizor filmul „Cele două turnuri”, realizat de regizorul Peter Jackson după trilogia „Stăpânul inelelor” de John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973). Momentul de maximă încordare este cel al luptei de la Văgăuna lui Helm, numită şi Cetatea Cornului, datorită deosebitelor proprietăţi acustice ale locului:

La Poarta lui Helm, înaintea Văgăunii, din stânca de miazănoapte ieşea un pinten. Pe el se înălţau nişte ziduri de piatră străveche, iar înăuntru se zărea un turn măreţ. Oamenii ziceau că fortăreaţa fusese ridicată de mâna uriaşilor, la porunca regilor mării, în depărtatele zile de glorie ale Gondorului. Se numea Cetatea Cornului, căci ecoul trompetelor din turn răsuna în Văgăună, de parcă oştirile din negura uitării s-ar fi ridicat la luptă din cavernele de la poalele colinelor”. (traducere de Gabriela Nedelea)



Prima lucrare cu caracter enciclopedic apărută la noi, care analizează opera scriitorului şi lingvistului englez, este „Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien”, apărută în toamna anului 2007 la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş, întocmită de Lazu Robert (coordonator), Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, Györfi-Deák György, Ionuţ Arghire, Eva Damian, Teodora Ghivirigă şi Ştefana Vieru.

Niciun comentariu: