miercuri, 25 decembrie 2013

Un tricou cu triplă semnificaţie

Iată tricoul primit drept cadou de Crăciun. O minunată alegere şi o surpriză totală. El reprezintă:
1. Un obiect de îmbrăcăminte care îi conferă purtătorului un aspect tineresc.
2. Un exemplu de descompunere a luminii albe după trecerea printr-o prismă de sticlă.
3. O reproducere a coperţii unui disc celebru al formaţiei Pink Floyd: The Dark Side of the Moon (Partea întunecată a Lunii, 1973).
Ca să parafrazăm un vers nemuritor din piesa „Brain Damage”: „The Lunatics is in my shirt...

luni, 25 noiembrie 2013

Cum acţionează filtrul de polarizare

.
Am  recuperat dintr-un ecran de telefon mobil cele două filtre de polarizare: cel din faţă, cu polarizare verticală şi cel din spatele sticlei cu cristale lichide, cu polarizare orizontală. Vă puteţi distra cu oricare.
Dacă aveţi un alt ecran LCD, vă puteţi juca „de-a v-aţi ascunselea” cu informaţia afişată pe el, trebuie doar să rotiţi filtrul cu 90 de grade într-un sens sau altul.



Notă: Am ales ca fundal imaginea de pe Wikipedia engleză, deoarece articolul de aici are o ilustraţie explicită a felului cum sunt alcătuite ecranele LCD.

.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Artă la opt picioare

O imagine a gardului şcolii. Arată ca şi cum ar fi din sticlă securizată, după ce am tras cu puşca în ea. De fapt, e o pânză de păianjen apărută peste noapte. Arta unui artist cu opt picioare.


joi, 25 iulie 2013

Origami în tabăra de la Hida


Biserica reformată a organizat la Hida o tabără unde au venit copiii din toate colţurile judeţului: Jibou, Mineu, Sâncraiu Silvaniei, Zalău etc. Grupul din Jibou a venit condus de pastorul Högye Gál Roberto şi cantorul Molnár Zoltán. Ieri a fost ziua când copiii s-au jucat cu împăturitul hârtiei, activitate organizată împreună cu Simone Györfi. După cină, când Luceafărul de Seară a apus, ziua s-a încheiat cu un foc de tabără uriaş, care a proiectat sute de jerbe de scântei în înalt.








miercuri, 10 iulie 2013

Un sit dedicat lui Traian I. Creţu



Profesorul universitar doctor Traian I. Creţu s-a născut la 10 iulie 1937 în satul Traniş, comuna Năpradea, judeţul Sălaj. Şi-a început studiile universitare la Facultatea de Fizică, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi le-a continuat la Facultatea de Inginerie Fizică, Universitatea Tehnică din Sankt Petersburg. După obţinerea titlului de inginer în inginerie fizică, fizică nucleară, a fost încadrat ca asistent universitar la Catedra de Structura Materiei, Facultatea de Fizică, Universitatea din Bucureşti, de unde, după scurt timp, şi-a continuat studiile pentru doctorat la Instituţul de Fizică Aplicată, Universitatea Tehnică din Dresda. Aici şi-a susţinut teza de doctorat în "Spectroscopie nucleară", fiind declarat doctor inginer cu distincţia "Summa cum laudae"... [citiţi mai departe]

luni, 1 aprilie 2013

Cum să faceţi alb din negru

.
Afişajele cu cristale lichide folosesc un filtru de polarizare, care pune în evidenţă rotirea planului luminii şi lasă să se vadă cifrele. Dacă el lipseşte, totul devine argintiu şi nu se distinge nimic.

 Întoarceţi bucăţica de folie polarizantă pe cealaltă parte şi atunci cifrele vor deveni strălucitoare, iar fundalul se va întuneca. În plus, display-ul „hăckuit” (modificat într-un mod diferit de intenţiile producătorilor) va dobândi un plus de distincţie.

Iată cum poate fi modificat un ecran de Gameboy în acest fel:
http://blog.gg8.se/wordpress/2009/11/23/how-to-patch-your-dmg-to-use-a-biverted-palette/



vineri, 22 martie 2013

Fizica hârtiei

Împreună cu domnul Liviu Vlaicu, am ţinut azi o oră de ştiinţă distractivă în sala mare a Casei Corpului Didactic din Zalău. Tema aleasă a fost în ton cu expoziţia de flori origami: „Fizica hârtiei”. Au participat elevii din clasa a VI-a de la Şcoala Horea din Şimleu Silvaniei, pregătiţi de doamna Alina Breban.

Domnul Liviu Vlaicu.

Hârtia provine din Extremul Orient.

Un truc învăţat de la Sensei Kovács Tibor.

Aşa am ajuns să spargem nuci cu ziarul...

De câte ori poate fi împăturită o foaie de ziar?

De câte ori poate fi înjumătăţită o foaie de ziar?

Lansarea rachetei de hârtie „Gheară de Ninja”.

Problema paharului ridicat la... etaj.

Hârtia reduce frecarea (un truc pentru mutat mobilele).

Cărţile din... Magdeburg (ori papiro-ridichea uriaşă)

luni, 28 ianuarie 2013

Un conector curcubeu

.

Cablul de conectare a unei duble mufe pentru conectarea dispozitivelor USB a fost realizat în toate culorile curcubeului.