Este cel mai vechi tip de radioreceptor. Popoarele de limbă engleză îi spun radio cu cristal. La noi, a rămas denumirea de galenă, de pe vremea când radioamatorul topea plumbul şi sulful într-o eprubetă închisă cu un dop, ferită de oxigenul din aer. Ea era apoi aruncată într-o găleată cu gheaţă, ca sulfura de plumb să cristalizeze brusc şi apoi cristalul era spart în bucăţi. O aşchie de galenă astfel fabricată era fixată într-o montură de alamă şi împunsă în diferite părţi cu o sârmă de oţel, tăiată dintr-o coardă de vioară, în căutarea punctului unde se producea detecţia semnalului radiofonic. Unele cristale ofereau nişte performanţe extraordinare, mai ales dacă aparatul era legat la o antenă lungă, bine degajată (întinsă pe deasupra acoperişurilor şi copacilor din zonă) şi folosea o priză de pământ de calitate. Astăzi, pentru detecţie se folosesc diode punctiforme cu germaniu, aşa numitele „diode de sticlă”, precum 1N54A sau, în cazul nostru, EFD 106 .
Radioreceptorul cu simplă detecţie cuprinde un circuit rezonant LC, acordat pe frecvenţa de emisie a postului ascultat. Bobina L din fotografie are 45 de spire, bobinată cu sârmă de cupru de 0,5 mm diametru, izolată cu PVC, pe o carcasă din PET de 70 mm diametru (o sticlă de bere Neumarkt). Pentru acord şi pentru adaptarea antenei, s-au scos prize din cinci în cinci spire. Capătul dinspre antenă al bobinei se numeşte capătul cald, iar cel dinspre priza de pământ e capătul rece. Condensatorul de acord Cv, plasat în paralel cu inductanţa L, are două secţiuni, fiecare cu o capacitate care variază între 20 şi 350 pF (măsurate cu puntea RC într-o lecţie anterioară).
Semnalul detectat de dioda punctiformă D (EFD 106) este ascultat cu ajutorul unor căşti piezoelectrice, primite de la domnul Mircea Tegla, de la firma Computers Excel (peste drum de Poliţia Jibou, lângă parohia catolică). În paralel cu fiecare dintre capsulă am lipit câte o minusculă rezistenţă de 47 kiloohmi la 1/4 W. Ideal ar fi să folosiţi nişte căşti speciale, electromagnetice, de mare impendanţă (2000-4000 ohmi), dar care se procură cu dificultate. Am obţinut rezultate acceptabile şi cu o pereche de căşti telefonice obişnuite, cu impendanţa de 2x56=112 ohmi. În paralel cu căştile am plasat un condensator ceramic C de 1 nF, pentru eliminarea componentei de radiofrecvenţă.
Întâi se selectază un post cu ajutorul circuitului LC, apoi, cu ajutorul unei cleme crocodil, se comută legătura de la antenă la diferitele prize ale bobinei de inductanţă L, în vederea obţinerii unei audiţii cât mai puternice în căşti. Din păcate, la acest tip de radioreceptor, operaţia trebuie repetată pentru fiecare post în parte. În cazul când luaţi aparatul în excursie şi folosiţi o altă antenă, va trebuie să reluaţi testările. În schimb, radioreceptorul cu simplă detecţie are avantajul că e uşor de făcut şi nu consumă baterii.
ATENŢIE!
Vara, antenele aeriene pot deveni ţinta descărcărilor electrice. Ca să vă protejaţi împotriva electrocutărilor cu electricitate atmosferică, la apariţia norilor de furtună, ele se leagă direct la pământ, cu ajutorul unui comutator special.
