Păcăleala cu diodele de sticlă

Am construit o „pagodă” din patru minicelule Al-aer şi am obţinut 3,2 V, tensiune care a aprins un LED alb şi a dat lumină circa o oră. Ca să verific tensiunea de deschidere a diodelor luminescente şi să selecţionez una roşie cu pragul cât mai coborât, am construit un montaj simplu, de verificare: o rezistenţă de limitare a curentului de 220 ohmi înseriată cu bornele de testare. În paralel cu bornele, am legat un voltmetru.


Montajul a fost alimentat la 3 V, tensiune suficientă să deschidă atât diodele cu germaniu (0,1-0,2 V), diodele cu siliciu (0,6 V), cât şi diferitele tipuri de LED-uri. Cu această ocazie am constatat că o serie de „diode de sticlă”, recuperate de pe diferite plăci, nu sunt cu germaniu, cum credeam, ci cu siliciu. Deci rămâne valabil proverbul: „meşterul iscusit măsoară de zece ori înainte de a tăia o singură dată”.

Diodele punctiforme cu germaniu au o caracteristică curent-tensiune mai puţin abruptă, de aceea ele se măsoară de obicei la un curent tipic, de obicei la 1 mA (înlocuiţi R1 = 1 kiloohm). Tipul diodei poate fi identificat după inelele colorate trecute pe catod:
http://www.ginko.de/user/franz.hamberger/infobase/charts/farbcode/farbc3.html#TOC
(navigarea e simplă şi intuitivă: pe un rând stau aliniate 10 pătrăţele de diferite culori; faceţi clic pe pătrăţelul de culoarea primului inel şi, după ce aţi ajuns într-o pagină nouă, verificaţi succesiunea de culori)