Ora oilor

Azi-noapte s-a trecut la ora de vară. Unii o binecuvântează, pentru că ea permite obţinerea unei economii de energie; alţii susţin că este o metodă diabolică de a stresa populaţia în fiecare toamnă şi primăvară. Ori de câte ori îi vine rândul, mie întotdeauna îmi aduce aminte de ciobanul din stâna descrisă de scriitorul Lucian Ionică în romanul „Ţarcu” (Editura Facla, Timişoara, 1989):

Radioul se deschide pe la şase treizeci. E al lui Zaharia şi numai el umblă la aparat.
„A fost ora şapte”, spune crainica.
„Ora voastră”, zice imediat păcurarul, „că a oilor e numai şase.” În fiecare dimineaţă o va corecta astfel.

Ora oilor, adică ora naturii, cea conformă ritmului circadian multimilenar.

Altminteri, schimbările surprinzătoare de oră constituie o sursă de inspiraţie pentru scriitori. Phileas Fogg, eroul lui Jules Verne din „Ocolul Pământului în 80 de zile” (Le Tour Du Monde En Quatre Vingts Jours), câştigă o zi deoarece înconjoară planeta de la apus către răsărit. În „Riga Cryptocomunistă şi lapona Şmenel” de Constantin Cozmiuc, unde sunt descrise aventurile unui „valutist” care a pus mâna pe o maşină a timpului şi a făcut avere cumpărând atunci când devizele erau la pământ şi vânzându-le când era cea mai mare cerere, poanta finală se bazează tocmai pe trecerea la ora de vară.