sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Anul Bivolului de Pământ începe cu o eclipsă de Soare

.
Chinezii folosesc un calendar special, bazat atât pe mişcarea aparentă a Soarelui pe boltă cât şi fazele Lunii. De obicei, Anul Nou chinezesc începe după Luna Nouă din intervalul 21 ianuarie - 20 februarie. În 2009, Luna Nouă este în 26 ianuarie, duminică, la orele 10:00, când în Oceanul Indian va fi vizibilă şi o eclipsă inelară de Soare:
http://www.astronomy.ro/calendar_astronomic_ianuarie_2009.html

Ciclul lunisolar numără 60 de ani şi combină cele 12 semne zodiacale cereşti reprezentate prin câte un animal, luate în ordinea în care ele au venit la chemarea lui Buddha (Şobolan, Bivol, Tigru, Iepure, Dragon, Şarpe, Cal, Capră, Maimuţă, Cocoş, Câine, Mistreţ) cu cele 5 elemente fundamentale din sistemul filosofic tradiţional (lemn, foc, pământ, metal, apă).

Anul Bivolului de Pământ este cel de-al 26-lea din cel de-al 79-lea ciclu de 60 de ani început în 2 februarie 1984 şi care se va termina în 29 ianuarie 2044.

El va dura până în 13 februarie 2010, după care va începe Anul Tigrului de Metal.
.

duminică, 18 ianuarie 2009

Nanoelectronica azi

.
Aparent, electronica de azi se deosebeşte fundamental de cea din anii '80, adică vremea când eram licean şi au apărut primele LED-uri.

duminică, 11 ianuarie 2009

200 - Omul anului 2008 este „fata cu ochii în stele”

.
Iată-ne ajunşi, după un an şi jumătate, la cea de-a 200-a însemnare. Am aşteptat cu răbdare un eveniment potrivit, care să dea micului nostru bicentenar un plus de strălucire festivă. Ocazia a fost prilejuită de: „Povestea celei care a primit trofeul Omul Anului 2008 la Gala Zece pentru România”, transmisă azi de canalul de ştiri Realitatea TV.

Omul anului” este de fapt o tânără femeie, Aurora Simionescu. Această întorsătură paradoxală o face să semene cu Eowyn, prinţesa rohaniană din „Stăpânul inelelor”, care l-a învins pe demonicul Rege-Vrăjitor (Witch-King), căpetenia nazgulilor, căruia i se profeţise: „că nici un om nu-l va putea ucide”. Cum însă în engleză „man” înseamnă nu numai „om”, ci şi „bărbat”, sfârşitul i-a fost pecetluit de această ambivalenţă semantică.

Aurora Simionescu s-a născut la Brăila, în 1984. A descoperit fizica în clasa a şasea, dar a început s-o studieze cu multă pasiune. Roadele s-au văzut. În clasa a XI-a, a obţinut o bursă la Colegiul “Deerfield Academy” din Massachusett, Statele Unite, iar facultatea a urmat-o în Germania, acolo unde este acum doctorand la Institutul ,,Max-Planck’’, Garching, Germania. Teza ei de doctorat se referă la descoperirea materiei lipsă din univers, domeniu în care a făcut o descoperire surpriză, subiectul unui articol publicat în revista “Astronomy and Astrophysics Letters” din mai 2008. Aflaţi mai multe amănunte din articolul „Descoperirea Aurorei a făcut înconjurul lumii”, apărut în ziarul „Cotidianul” din 12 decembrie 2008.

Altă referinţă: Ionuţ Dulamita - Generaţia alungată vânează în Vest particula lui Dumnezeu şi stelele pitice, pe care l-am pomenit anterior, într-o însemnare din 16 iunie 2008.
.