sâmbătă, 15 decembrie 2007

Figurile Chladni

Ernst Florens Friedrich Chladni s-a născut în 30 noiembrie 1756, la Wittenberg (Germania). Iniţial, Chladni a studiat dreptul şi filosofia la Wittenberg şi Leipzig, unde a obţinut în o diplomă de jurist în 1782. După ce a murit tatăl său, a renunţat la avocatură şi s-a dedicat în exclusivitate studiului fizicii. Printre altele, a studiat felul cum vibrează diferitele plăci şi a făcut determinări ale vitezei sunetului în diferite gaze.

Fizicianul german a dus mai departe experienţele realizate cu plăci de sticlă de către Robert Hooke în 1680 la Universitatea din Oxford şi a pus la punct o tehnică de vizualizare ale diferitelor moduri de vibraţie. Procedeul de a presăra nisip şi a produce diferite figuri pe plăcile metalice sau de lemn, prin frecarea marginii cu un arcuş de vioară, a fost descris de Chladni în volumul „Entdeckungen über die Theorie des Klanges” (Descoperiri în teoria sunetului, 1787). În momentul când placa oscilează pe unul din modurile sale de vibraţie, nisipul se ordonează în punctele de minim (nodurile vibraţiei), formând diferite figuri.



În secolul al XX-lea, avântul electronicii a permis folosirea unui difuzor puternic cuplat la un oscilator a cărui frecvenţă poate fi ajustată cu precizie mare.



Diferite variante ale acestei tehnici sunt folosite în mod obişnuit în proiectarea şi construirea de instrumente muzicale, precum viorile, chitarele sau violoncelele.

Chladni a murit în 3 aprilie 1827 la Wrocław (Breslau), Silezia de Jos (Polonia).

Niciun comentariu: