Fizică distructivă 2 (Experimentul 166)

Sau „Greşeala de traducere revine”. Am scris anterior despre o tălmăcire publicată de Editura Aquila '93 din Oradea, „365 de experimente ştiinţifice simple” de E. Richard Churchill, Louis V. Loesching şi Muriel Mandell, o versiune românească realizată după traducerea germană a unei cărţi americane. Ştiu că am promis anterior să fac o explorare completă şi să alcătuiesc o listă a tuturor bâlbelor întâlnite în carte, ca să-i ajut pe părinţii la care vin copiii să se plângă: „Tati, asta nu merge!”, însă până acum am acordat prioritate altor proiecte. Dar, dacă am păţit-o din nou, am profitat de „interludiul” dinainte Ziua Naţională şi agitaţia de Sărbători ca să discut un aspect al problemei.

Prâslea a dorit să facă experimentul 166: „Cineva ar putea muri de sete”. Teoretic, se ia o sticlă, se umple aproape în întregime cu apă şi se pune în ea un pai, care apoi e fixat cu o fâşie de bandă adezivă bine-bine înfăşurată între pai şi gura sticlei, iar apoi în jurul gâtului, ca să asigurăm o etanşare perfectă. Dacă copilul va încerca să sugă lichidul din recipient, nu va reuşi decât foarte puţin, deoarece, teoretic, aerul din atmosferă nu poate pătrunde în sticlă.

Băiatul meu a încercat cu o sticlă din PET şi un pai de plastic. În tentativa de a etanşa conţinutul, a folosit vreo trei role de scotch, fără nici un rezultat, deoarece porţiunile umezite de apă nu se lipeau şi aerul intra pe acolo. În cele din urmă, am luat un dop de plută rămas de la o sticlă de vin şi l-am găurit. Întrucât paiul de plastic e moale, n-a vrut să străbată canalul, aşa că l-am înlocuit cu un tub gol de la o mină de pix epuizată. De data aceasta, etanşarea a fost perfectă!

Da, dar în momentul în care am prins PET-ul cel flexibil, lichidul din interior a ţâşnit prin tubul de plastic ca dintr-o arteziană, împins de apăsarea palmei puse pe sticlă. Prin urmare, sticla folosită în experiment trebuie să fie una... din sticlă, adică să aibă pereţii rigizi.

Deci, din aproape în aproape, am reuşit să reproducem experimentul, în ciuda indicaţiilor ambigue din cartea de fizică „distractivă”. Dar n-ar fi fost mai frumos să ni se ofere toate informaţiile în mod corect şi să ne iasă distracţia din prima încercare?