Experimente trăznite pe NGC

În această seară, National Geographic România a difuzat episodul 9 dintre cele 20 care formează seria „Mad Labs” (Experimente trăsnite). Pentru blogul nostru de oscilaţii, am reţinut cum sună un cimpoi scoţian umplut cu heliu (aproape la fel ca şi un cimpoi umplut cu aer) şi cum îi enervează pe adolescenţi un ţiuit de peste 15 kHz, un sunet pe care adulţii nu-l sesizează, dar e cât se poate de neplăcut pentru persoanele tinere, fenomen folosit de un inventator din Newport ca să alunge găştile de cartier din locurile unde nu sunt dorite. Curioşii vor găsi lista cu zilele şi orele de difuzare a seriei de „Experimente trăznite” aici.

Spune-ne, Popăscule: ce-i muzica?

În ora noastră dedicată studiului instrumentelor muzicale, l-am amintit şi pe nemuritorul Ion Luca Caragiale, al cărui „pedagog de şcoală nouă”, Mariu Chicoş Rostogan, a făcut să râdă atâtea generaţii de elevi şi profesori:

Profesorul: ...No! la muzică acuma... Spune-ne, Popăscule: ce-i muzica?
Elevul: Muzica este care cântă, dom'le.
Profesorul (nemulţumit): Nu aşa, loază! Nu cuvânta doară ca râtanii... vorbeşte ca şcolerii. Dă-ne tu numaighecât ghefiniţia chiară şi agkecvată!
Elevul: Muzica este...
Profesorul: Ce?
Elevul: Este când...
Profesorul (foarte nemulţumit şi repetând definiţia): Muzica iaşte aceea care ne gâghilă urechile într-un mod plăcut... (pântre dinţi, aparte, şcolarului:) Ia sama doară să nu ţi le gâghil eu ţie într-un mod neplăcut!

Acest fragment a fost preluat de pe Wikisource, de la adresa:
http://ro.wikisource.org/wiki/Un_pedagog_de_Şcoală_nouă
unde veţi găsi şi alte texte caragialiene.

Iată acum acelaşi text, interpretat în multiple ipostaze de marele actor Florin Piersic:

Ultrasonarea acumulatoarelor

Ultrasunetele sunt sunetele cu frecvenţa mai mare de 20 kHz. Ele au devenit o prezenţă comună în viaţa de zi cu zi, deoarece sunt utilizate la telecomenzi, aparate antiţânţari, acţionări electromecanice economice (cel mai la îndemână exemplu: micuţul motoraş liniar de la aparatul foto, care reglează automat distanţa focală), pentru studii nedestructive (ecograful, defectoscopul). Iată cartea lui Ilie Gavrilă, „Ultrasonarea acumulatoarelor electrice”, unde se demonstrează că ultrasunetele permit atât prelungirea vieţii acumulatoarelor precum şi mărirea capacităţii electrice.

Din nou, Fizica particulelor în direct

Adrian Buzatu anunţă că a realizat împreună cu Mihnea Irimia cea de-a doua emisiune radio dedicată fizicii particulelor. Ea tratează antimateria în general şi antimateria corespunzătoare electronului, adică pozitronul, în particular; despre cosmologie, adică ştiinţa Universului ca un tot unitar; despre tratamente medicale în UE pe banii României; despre acceleratorul Large Hadron Collider şi despre prima particula subatomică cu patru cuarci descoperită. Ca de obicei, intervenţiile şi ştirile sunt punctate cu citate celebre şi nu lipseşte mirarea emisiunii. Podcast-ul 2 se poate asculta on-line sau descărca de aici.

Muzică de fierăstrău la ora de fizică

Ideea mi-a venit urmărind serialul poliţist „Midsomer Murders” (Crimele din Midsomer), a cărui muzică de generic se bazează pe o secvenţă melodică stranie, interpretată la fierăstrău. Cum astăzi am studiat în clasă modalităţile de producere a sunetelor şi diferitele instrumente muzicale, am ţinut să prezint elevilor şi secvenţa următoare, înregistrată la un festival de muzică populară austriacă ţinut în Innsbruck (cu titlu de curiozitate). Vibraţia produsă de fierăstrăul adus în stare de oscilaţie cu un arcuş de vioară s-a auzit prin uşă pe coridorul şcolii, unde lumea s-a întrebat de unde provine acest sunet ireal, fantomatic. Ce să fie? Nu-i nimic! E doar un nene care cântă la fierăstrău.



Veţi găsi alte videoclipuri asemănătoare pe Youtube căutând după cuvintele ''musical saw''.

Urechea lui Manitou

Scriitorul german Karl May (1842-1912) a scris mai multe romane de aventuri, care pot fi grupate în două cicluri: aventurile lui Old Shatterhand şi Winnetou, căpetenia apaşilor, în Vestul Sălbatic şi călătoriile lui Kara ben Nemsi (Karl, fiul nemţilor) în Orient. În romanul „Urmaşii lui Winnetou” (1910) un rol cheie îl joacă o vale cu o formă eliptică şi o acustică ieşită din comun:

„M-am gândit mult la aceste două „insule”, la aceste două „focare”, dintre care unul era numit Amvonul Diavolului sau „Urechea lui Manitou”, iar celălalt, Stânca Tăcerii. Mi-am pus întrebarea dacă această vale nu avea cumva anumite calităţi acustice deosebite. Ştiam că în antichitate se construiau amfiteatre care aveau anumite forme geometrice şi că în aceste amfiteatre se auzea foarte clar, dintr-un anume punct, ceea ce se spunea într-un alt punct al acestora...”

Evident, eroul principal a ştiut să profite de acest fenomen. Cum anume? Aflaţi singuri, ultima ediţie a traducerii româneşti se găseşte în librării, tipărită de Editura Corint.

Locuri cu proprietăţi acustice deosebite 1

Azi am putut să revedem la televizor filmul „Cele două turnuri”, realizat de regizorul Peter Jackson după trilogia „Stăpânul inelelor” de John Ronald Reuel Tolkien (1892-1973). Momentul de maximă încordare este cel al luptei de la Văgăuna lui Helm, numită şi Cetatea Cornului, datorită deosebitelor proprietăţi acustice ale locului:

„La Poarta lui Helm, înaintea Văgăunii, din stânca de miazănoapte ieşea un pinten. Pe el se înălţau nişte ziduri de piatră străveche, iar înăuntru se zărea un turn măreţ. Oamenii ziceau că fortăreaţa fusese ridicată de mâna uriaşilor, la porunca regilor mării, în depărtatele zile de glorie ale Gondorului. Se numea Cetatea Cornului, căci ecoul trompetelor din turn răsuna în Văgăună, de parcă oştirile din negura uitării s-ar fi ridicat la luptă din cavernele de la poalele colinelor”. (traducere de Gabriela Nedelea)



Prima lucrare cu caracter enciclopedic apărută la noi, care analizează opera scriitorului şi lingvistului englez, este „Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien”, apărută în toamna anului 2007 la Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş, întocmită de Lazu Robert (coordonator), Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, Györfi-Deák György, Ionuţ Arghire, Eva Damian, Teodora Ghivirigă şi Ştefana Vieru.

Mugur de fluier

În ora viitoare vom studia instrumentele muzicale. Am găsit două softuri gratuite care transformă orice calculator (de la Pentium 2 în sus) într-un osciloscop. El utilizează placa de sunet a computerului ca intrare şi permite vizualizarea sunetelor din domeniul audibil.

Primul program este mai simplu. El e oferit de situl fizica.ro, unde veţi găsi încă (tot fără plată, fără obligaţii şi fără viruşi) un cronometru şi un generator audio.

Celălalt osciloscop e ceva mai sofisticat, are două spoturi (intrările pe canal dreapta şi stânga), un generator şi un analizator spectral. El a fost realizat sub licenţă GPL şi e un open-source, adică vi se oferă şi codul programului, pe care puteţi să-l dezvoltaţi în continuare, pentru o utilizare publică.



Dintre instrumentele tip tub deschis la ambele capete vom prezenta fluierul. Vom reveni şi vom prezenta separat, în pagina de blog, orga din biserica reformată. Iată aici grupul de fluieraşi din clasele a II-a B şi a IV-a B (învăţătoare Nagy Ágnes Magdolna), pregătiţi încă de la grădiniţă de doamna educatoare Molnár Ilóna. Poza de sus a fost realizată la Serbarea de Crăciun organizată luna trecută. Să amintim şi faptul că domnişoara învăţătoare Nagy este, împreună cu doamna învăţătoare Romocea Judith, autoarea a trei manuale de muzică destinate studiului în ciclul primar (predare în limba maghiară). Daţi clic pe link-urile următoare ca să vedeţi cartea pentru clasa I-a şi pentru clasa a III-a.

Unde staţionare

Azi am studiat un caz particular de interferenţă a undelor: undele staţionare.

Interferenţa reprezintă fenomenul de compunere (suprapunere, superpoziţie) a două sau mai multe unde. Am modelat procesul de propagare şi interferenţă a undelor provenite de la două surse cu ajutorul unor şiruri de dominouri (dacă dominourile ar fi revenit de la sine în picioare după propagarea perturbaţiei ar fi fost exemplul ideal).



Atunci când unda se reflectă şi se compune cu ea însăşi putem obţine o undă staţionară. Am dat până acum mai multe exemple de unde staţionare, obţinute prin diferite experimente: tubul lui Kundt, tubul lui Rubens, plăcile lui Chladni.

De această dată, am produs propriile noastre unde staţionare. Am legat capătul unui tub elastic de axul unui motoraş cu turaţie variabilă, iar celalalt capat de un rulment scos dintr-un harddisk dezafectat. Firul pus în oscilaţie de motoraş a produs unde staţionare pentru n = 1, 2 şi 3. Maximele de oscilaţie se numesc ventre, iar minimele noduri.

La un moment dat, clasa a XI-a B a reuşit chiar să obţină cinci ventre şi patru noduri (n=5), de o amplitudine mai mică, însă perfect stabile. Iată-i pe băieţi cum montează dispozitivul experimental, din păcate, lumina slabă nu ne-a permis să filmăm experimentele. (Să vină primăvara! Să strălucească soarele)

Vrăjitorul din Menlo Park

Thomas Alva Edison (11 februarie 1847 - 18 octombrie 1931) a fost unul dintre cei mai mari inventatori din istoria umanităţii. Primul său brevet de invenţie (o maşină de numărat voturi) a fost obţinut în 28 octombrie 1868, la doar 21 de ani. A perfecţionat telegraful şi telefonul, a creat primul aparat comercial pentru înregistrarea sunetelor (fonograful, 1877), a inventat becul cu incandescenţă (1879) şi a remarcat faptul că în vid, între un filament fierbinte şi o plăcuţă metalică introdusă separat, se stabileşte un curent electric atunci când filamentul e legat la polul negativ iar plăcuţa la polul pozitiv al unei pile (efectul Edison, 1883), observaţie folosită de John Ambrose Fleming pentru construirea primelor diode redresoare. Edison a creat primele reţele de distribuţie a curentului continuu, electricitate produsă de dimanuri uriaşe, metodă preluată în 1884 de municipalitatea din Timişoara, primul oraş european cu străzile iluminate electric (Parisul s-a hotărât mai greu să renunţe la lămpile cu gaz).

Anul 2007 s-a încheiat cu două evenimente legate de „vrăjitorul din Menlo Park”, cum a fost poreclit inventatorul de către ziarişti. Editura DeAgostini i-a dedicat nr. 13 al revistei „100 de personalităţi”, în vreme ce preşedintele american George W. Bush a semnat un decret (The Landmark Energy Bill) prin care se decide retragerea de pe piaţa americană a tuturor surselor luminoase care au un randament de producere a radiaţiilor luminoase sub 30%, măsură aplicată gradat până în 2014, menită să producă economisirea energiei şi micşorarea emisiei de bioxid de carbon în atmosferă. Cum becul lui Edison transformă doar 10% din energia consumată în lumină, el va fi înlocuit cu LED-uri, lămpi cu halogeni sau becuri fluorescente.