.
Saint-Pantaléon este un sătuc din sudul Franţei, în departamentul Vaucluse. Cei interesaţi să-l exploreze on-line pot accesa această adresă.
Eu am descoperit existenţa localităţii citind una dintre voioasele cărţi ale lui Peter Mayle, „Din nou în Provence” (Toujours Provence). Pentru necunoscători, autorul este cel care l-a inspirat de Ridley Scott, (Alien, Blade Runner, Legend, 1492: Conquest of Paradise, Gladiator, Kingdom of Heaven etc.), să regizeze singurul film romantic din lunga sa carieră: „A Good Year”.
Potrivit lui Peter Mayle, broaştele cântătoare din Saint-Pantaléon au fost selecţionate dintre diferite specii de broaşte râioase (Bufo viridis si Bufo calamita), pentru ca, în final, orăcăiturile lor să intoneze „La Marseillaise”, cunoscutul imn naţional al Franţei. În „Păsări, lighioane şi rubedenii” (continuarea de la „Familia mea şi alte animale” de Gerald Durrell), câinele Roger îl acompaniază pe suedezul Sven când cântă la acordeon, precum făcea doar la intonarea imnului regal. „Mihail, câine de circ” de Jack London este un alt exemplu de cântăreţ canin. Dar, de la Esop încoace, a fost prima dată când broaştelor li s-a încredinţat o astfel de misiune de mare însemnătate :))
Spre deosebire de suratele de pe lac, broaştele râioase cântă numai în sezonul de împerechere, aşa că mulţi se şi îndoiesc de faptul că ele orăcăie. Domnul Salques le-a amenajat un adăpost subteran cu amenajări speciale şi le-a înregistrat cântecele de dragoste cu un microfon, decupând ulterior, notă cu notă, întreaga gamă. „Marseieza” orăcăită de batracienele din Provence este deci un produs de studio, bazat pe prelucrarea electronică a unei interpretări „live”. Bre-ke-ke!
.
sâmbătă, 15 mai 2010
duminică, 9 mai 2010
Cucul cântă şi când zboară
.
Înregistrarea video de sus nu-mi aparţine, ea a fost postată pe Youtube de bogabirder, un pasionat ornitolog dotat cu scule de bună calitate, autorul multor înregistrări foarte expresive.
Anul trecut, tot cam pe vremea asta, am reuşit să fotografiez un cuc (atât cât poate aparatul meu):
O fotografie a unui cuc
Anterior, am reuşit să-i înregistrez şi cântecul cu un mp3player:
http://oscilatii.blogspot.com/2009/04/canta-cucul-in-dumbrava.html
Am văzut şi altădată, deasupra unor grădini din luncă, un cuc care cânta în timp ce zbura, dar era departe şi mi-am zis că ar putea fi o coincidenţă să văd o pasăre în zbor şi să aud cântecul cucului din aceeaşi direcţie.
Azi dimineaţă m-am lămurit definitiv, „maestrul” cântă în timp ce zboară. Pe deasupra Pârâului Firiza, au trecut în mare viteză doi cuci, unul îl urmărea pe celălalt, în vreme ce cânta. Da, am perceput chiar şi variaţia provocată de efectul Doppler, în vreme ce s-au apropiat de mine, m-au depăşit şi au cotit-o la stânga, continuându-şi cursa şi cucăitul în spatele fabricii de confecţii. Erau cât nişte guguştiuci de mari, tot cenuşii, dar aveau coada lungă şi rotunjită la colţuri. Nu mi-am dat seama dacă era un mascul care îi făcea curte unei femele (prima pasăre era mai mică şi tăcea) ori unul care alunga un mascul rival.
Popularitatea cucului i-a inspirat pe autorii de literatură science-fiction să-l utilizeze ca personaj în textele de avertisment ecologic. În studenţie, am tradus povestirea „Cucul” de Puskás Imre, publicată apoi de criticul Lucian Hanu în antologia „Întoarcere pe Planeta Albastră” (Editura Politică, Bucureşti, 1989).

luni, 15 martie 2010
Dezvăluiri din „Underground”-ul materiei
.

Primul număr al revistei „Symmetry” din februarie 2010 se deschide cu un îndemn al redactorului-şef David Harris, „Oportunităţi ştiinţifice adânc sub pământ” (Science opportunities deep underground), ca fizicienii dornici să captureze neutrini şi particule din aşa-numita „materia neagră” să se mute în subteran, la o adâncime cât mai mare. Drept exemplu, urmează italianca Lucia Votano şi laboratorul de cercetare pe care-l conduce (An auspicious time for Gran Sasso), unde savanţii derulează mai multe experimente menite să studieze particulele elementare de mare energie emise de Soare sau colapsarii din galaxie, monitorizează mediul înconjurător şi activitatea seismică, fac studii de geofizică şi astrofizică nucleară.
Ca de obicei, „bârfoteca” (Signal to Background) ne oferă o serie de noutăţi şi curiozităţi: ciorchinele de fotomultiplicatori din Super-Kamiokande-le japonez au inspirat-o pe pictoriţa franceză Nelly Ben Hayoun (Hundreds splash through an artist’s neutrino tunnel); o peşteră locuită de neanderthalieni şi un laborator pentru studiul universurilor paralele este scena romanului „Hominids” de Robert J. Sawyer, scriitorul SF care a generat străfulgerarea pe care se bazează serialul „FlashForward” (Underground, good stories are found); chinezii se străduiesc şi ei să-şi mute centrul de cercetare al particulelor elementare în profunzimile muntelui Jinping (World’s deepest lab proposed in China); L'Aquila a fost un centru de pelerinaj din Italia, grav afectat de cutremurul din 6 aprilie, transformat acum în planetariu şi pus la dispoziţia publicului interesat de ştiinţă (Plans for science center in quake-damaged L’Aquila).
Următoarea secţiune, „(Între)ruperi ale simetriei” (Symmetrybreaking), cuprinde minirezumate ale unor articole postate pe blogul revistei (Highlights from our blog).
Reportajul central ne poartă în Dakota de Sud, în străfundul unei foste mine de aur (Big Plans for Deep Science). EXO este acrostihul pentru „Enriched Xenon Observatory”, un experiment de la Universitatea Stanford desfăşurat într-un loc unde curăţenia şi izolarea au fost împinse la cote extreme (EXO Takes Clean to an Extreme). Urmează o revenire în Italia, la Gran Sasso (A Tale of Physics in the Mountains). Şi microbiologii pot profita de descinderile în subteran (Bringing dark life to light). Fizicienii de frunte de la Fermilab au vizitat laboratorul din mina Soudan (Making a place for physics in the deep). Iar în final, o dovadă a faptului că viitorul luminos e al căutătorilor de... aur (Mining with Light).
Pe coperţile III şi IV, două fişe de lucru: una despre transformările („oscilaţiile”) neutrinilor (Neutrino Oscillations), o anomalie neprevăzută de Modelul Standard şi o explicaţie într-un minut (Explain it in 60 Seconds) despre ecranare (Shielding).
Alte subiecte din această categorie:
Symmetry nr. 6 / decembrie 2009
Symmetry nr. 5 / octombrie 2009
Un Symmetry cu benzi desenate (manga)
O.Z.N.-urile şi fizica universurilor multidimensionale
„Îngeri şi demoni”, sursă de amuzament pentru fizicieni
Arhitectură bosonică
Symmetry nr. 6 / decembrie 2008
Babar în Symmetry
Symmetry nr. 4 / septembrie 2008
Symmetry nr. 3 / august 2008
Symmetry nr. 2 / martie-aprilie 2008
Symmetry nr. 1 / ianuarie-februarie 2008
Symmetry nr. 10 / decembrie 2007

luni, 15 februarie 2010
Surse de lumină polarizată la îndemâna tuturor (2)
.
Fizicianul scoţian David Brewster (1781-1868) a studiat lumina polarizată şi a arătat că ea poate fi obţinută prin reflexia pe o suprafaţă. Prin urmare, una dintre cele mai importante surse de lumină polarizată este Luna Plină, satelit natural care reflectă razele Soarelui către Pământ. Dar, datorită fazelor de creştere şi scădere, „razele de Lună” nu sunt accesibile tot timpul!
Nici o problemă!
Putem obţine lumină diurnă polarizată foarte uşor. Orice suprafaţă reflectorizantă produce o polatizare după planul care conţine atât raza incidentă cât şi raza reflectată, deci, orice geam, orice capotă de maşină, orice băltoacă netulburată de vânt poate fi transformată într-o sursă de lumină polarizată.
Iată irizaţiile produse de lumina reflectată de un geam într-o cutie de plastic. Ele reprezintă tensiunile interne rezultate în urma solidificării materialului care s-a răcit.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Just Physics
.

Iată un blog inedit, pe al cărui antet îl putem vedea pe Albert Einstein cum scrie pe o tablă: „Regret nespus că nu am avut ocazia să intru pe acest site”:
http://justphysics.host56.com/
În ceea ce ne privește, să remarcăm extrasele din manual, respectiv capitolele dedicate „Oscilațiilor electromagnetice” și „Opticii”.

miercuri, 6 ianuarie 2010
Physics is Phun
.
Celor care doresc să se distreze şi să înveţe fizică în acelaşi timp, le recomand Phun, program creat de Emil Ernerfeldt. Ca să vedeţi ce poate face, vă invit să vizionaţi filmuleţul următor, cu precizarea că posibilităţile acestui software educativ sunt infinit mai variate decât ceea ce se prezintă în film:
Dacă v-am trezit interesul, Phun poate fi descărcat gratuit de la adresa:
http://www.phunland.com/wiki/Download
Cei care au calculatoare mai vechi pot testa versiunile anterioare:
http://www.phunland.com/download/

duminică, 27 decembrie 2009
Symmetry nr. 6 / decembrie 2009
.

Iată că în acest an, ultimul număr al revistei de popularizare a fizicii particulelor „Symmetry” a ajuns în Jibou încă înainte de Anul Nou. Evident, fizicienii jubilează cu ocazia pornirii acceleratorului LHC de la Geneva, dar publicaţia ne oferă şi alte subiecte senzaţionale.
Fanii „Star Wars” au fost cooptaaţi de Fermilab la realizarea unui documentar despre aşa-numita „energie neagră” (citeşte: invizibilă) din Univers: May the fundamental forces be with you. Nu numai Kate McAlpine se foloseşte de muzică pentru a apropia ştiinţa de tineri. Un alt rapper preocupat de fizică este Steve Rush, aka funky49: Rapbassador for Science.
Alte subiecte din această categorie:
Symmetry nr. 5 / octombrie 2009
Un Symmetry cu benzi desenate (manga)
O.Z.N.-urile şi fizica universurilor multidimensionale
„Îngeri şi demoni”, sursă de amuzament pentru fizicieni
Arhitectură bosonică
Symmetry nr. 6 / decembrie 2008
Babar în Symmetry
Symmetry nr. 4 / septembrie 2008
Symmetry nr. 3 / august 2008
Symmetry nr. 2 / martie-aprilie 2008
Symmetry nr. 1 / ianuarie-februarie 2008
Symmetry nr. 10 / decembrie 2007
.

Iată că în acest an, ultimul număr al revistei de popularizare a fizicii particulelor „Symmetry” a ajuns în Jibou încă înainte de Anul Nou. Evident, fizicienii jubilează cu ocazia pornirii acceleratorului LHC de la Geneva, dar publicaţia ne oferă şi alte subiecte senzaţionale.
Fanii „Star Wars” au fost cooptaaţi de Fermilab la realizarea unui documentar despre aşa-numita „energie neagră” (citeşte: invizibilă) din Univers: May the fundamental forces be with you. Nu numai Kate McAlpine se foloseşte de muzică pentru a apropia ştiinţa de tineri. Un alt rapper preocupat de fizică este Steve Rush, aka funky49: Rapbassador for Science.
Alte subiecte din această categorie:
Symmetry nr. 5 / octombrie 2009
Un Symmetry cu benzi desenate (manga)
O.Z.N.-urile şi fizica universurilor multidimensionale
„Îngeri şi demoni”, sursă de amuzament pentru fizicieni
Arhitectură bosonică
Symmetry nr. 6 / decembrie 2008
Babar în Symmetry
Symmetry nr. 4 / septembrie 2008
Symmetry nr. 3 / august 2008
Symmetry nr. 2 / martie-aprilie 2008
Symmetry nr. 1 / ianuarie-februarie 2008
Symmetry nr. 10 / decembrie 2007
.
miercuri, 23 decembrie 2009
Jucaţi-vă cu gravitaţia
.

Of, of! Wii-aţa mea!
Când sunt în vacanţă şi plouă, ce să fac cu ea?
Wii se pare că e o întrebare retorică?
Cine are o consolă Wii, un Nintendo DS sau un PC (Pentium 4, minim 1 GHz, 512 M RAM) poate studia fizica, mai precis, acţiunea graWiitaţiei, jucând „Professor Heinz Wolff's Gravity” (aviz lui Moş Crăciun).
Jocul seamănă cu Time Incredibile Machine, cunoscut multora de pe PC-uri.
Există mai multe posibilităţi şi căi de distracţie. Firul principal oferă mai multe probleme de rezolvat, unde una sau mai multe bile, o patină cu rotile sau chiar un cubuleţ de lemn trebuie să se deplaseze sub acţiunea gravitaţiei printre diferite obstacole şi să lovească în final un buton roşu.
În paralel cu puzzle-urile, se deschid mai multe „lăzi cu nisip”, unde experimentatorii sunt invitaţi să-şi utilizeze creativitatea şi să-şi construiască propriile mecanisme.
Un alt punct de meniu propune o petrecere (party), unde se poate trage nepedepsit cu tunul sau vi se propune să construiţi contra cronometru un alt turn Babel, cât mai înalt.
Dar cine este profesorul Heinz Wolff? Este un alt popularizator notoriu al ştiinţelor naturii, a cărui viaţă şi activitate sunt prezentate pe larg în Wikipedia.

luni, 21 decembrie 2009
marți, 3 noiembrie 2009
Symmetry nr. 5 / octombrie 2009
.

Editorialul lui David Harris din numărul 5/ octombrie 2009 al revistei „Symmetry” are ca subiect comuniunea dintre ştiinţă pură şi aplicaţiile ei (Where Basic and Applied Sciences Meet). Da, în prezent, cercetarea fundamentală merge mână în mână cu producţia. Peste 18.000 de acceleratoare de particule au fost construite pentru utilizare industrială în ultimii 50 ani, adaugă Robert W. Hamm (Industries thrive on particle beams).
La rubrica de fapt divers (Signal to Background) găsim articole despre elveţianca Dominique Gisin, multipla campioană la schi dornică să studieze universul subatomic cu LHC-ul (Ski champion’s wish comes true at CERN); despre extirparea tumorilor canceroase cu ajutorul unei bombardament radiativ (Shrinking the cost of zapping cancer); „Expresul Ştiinţei” din Germania, o garnitură de tren care circulă din oraş în oraş, are un vagon denumit „În căutarea originii noastre” dedicat prezentării particulelor elementare (Science Express pulls a carload of particle physics); în zilele toride din vară, SLAC a întins o imensă umbrelă solară din mylar acoperit cu aluminiu pentru protejarea echipamentului subteran (Sunscreen for an accelerator); la Brookhaven, oamenii aleargă şi se ciocnesc ca ionii acceleraţi, pentru a susţine Autism Science Foundation (Human ions collide charity at BNL).
„SymmetryBreaking” ne trimite către ultimele articole postate de pe blogul revistei.
O parte dintre studenţii care-şi pregătesc examenul de absolvire au părăsit Large Hadron Collider-ul şi s-au îndreptat către Fermilab Tevatron pentru ca să strângă datele experimentale de care au nevoie pentru terminarea lucrării de licenţă (Grad Students Follow the Data).
Electronii acceleraţi constituie o modalitate eficace de curăţire a apei, solului şi aerului poluat (Cleaner Living Through Electrons).
Spărgând bariera dimensiunilor (Crashing the Size Barrier), electronii pot accelera la energii foarte mari, pe distanţe foarte mici, undele de plasmă, un fenomen cu multiple aplicaţii practice.
Mare distracţie la Millennium Park din Chicago: roboţi, mumii, o meduză uriaşă, bubuituri şi fum, totul pentru ca cei mici să înveţe în timp ce se distrează la un festival al ştiinţei (Day in the Life: LabFest).
Într-o carte publicată în 1954, expertul M. Stanley Livingston a prognozat şi a reprezentat grafic ritmul în care se vor dezvolta diferitele tipuri de acceleratoare (Deconstruction: Livingston Plot).
Pagina de jurnal de pe coperta III este rezervată descoperirii antiprotonului (Antiproton Discovery). Pe ultima, ca de obicei, o explicaţie pe scurt a unui concept definitoriu pentru evoluţia fizicii particulelor: limita de intensitate (Explain it in 60 Seconds: Intensity Frontier).
Alte subiecte din această categorie:
Un Symmetry cu benzi desenate (manga)
O.Z.N.-urile şi fizica universurilor multidimensionale
„Îngeri şi demoni”, sursă de amuzament pentru fizicieni
Arhitectură bosonică
Symmetry nr. 6 / decembrie 2008
Babar în Symmetry
Symmetry nr. 4 / septembrie 2008
Symmetry nr. 3 / august 2008
Symmetry nr. 2 / martie-aprilie 2008
Symmetry nr. 1 / ianuarie-februarie 2008
Symmetry nr. 10 / decembrie 2007
.

Editorialul lui David Harris din numărul 5/ octombrie 2009 al revistei „Symmetry” are ca subiect comuniunea dintre ştiinţă pură şi aplicaţiile ei (Where Basic and Applied Sciences Meet). Da, în prezent, cercetarea fundamentală merge mână în mână cu producţia. Peste 18.000 de acceleratoare de particule au fost construite pentru utilizare industrială în ultimii 50 ani, adaugă Robert W. Hamm (Industries thrive on particle beams).
La rubrica de fapt divers (Signal to Background) găsim articole despre elveţianca Dominique Gisin, multipla campioană la schi dornică să studieze universul subatomic cu LHC-ul (Ski champion’s wish comes true at CERN); despre extirparea tumorilor canceroase cu ajutorul unei bombardament radiativ (Shrinking the cost of zapping cancer); „Expresul Ştiinţei” din Germania, o garnitură de tren care circulă din oraş în oraş, are un vagon denumit „În căutarea originii noastre” dedicat prezentării particulelor elementare (Science Express pulls a carload of particle physics); în zilele toride din vară, SLAC a întins o imensă umbrelă solară din mylar acoperit cu aluminiu pentru protejarea echipamentului subteran (Sunscreen for an accelerator); la Brookhaven, oamenii aleargă şi se ciocnesc ca ionii acceleraţi, pentru a susţine Autism Science Foundation (Human ions collide charity at BNL).
„SymmetryBreaking” ne trimite către ultimele articole postate de pe blogul revistei.
O parte dintre studenţii care-şi pregătesc examenul de absolvire au părăsit Large Hadron Collider-ul şi s-au îndreptat către Fermilab Tevatron pentru ca să strângă datele experimentale de care au nevoie pentru terminarea lucrării de licenţă (Grad Students Follow the Data).
Electronii acceleraţi constituie o modalitate eficace de curăţire a apei, solului şi aerului poluat (Cleaner Living Through Electrons).
Spărgând bariera dimensiunilor (Crashing the Size Barrier), electronii pot accelera la energii foarte mari, pe distanţe foarte mici, undele de plasmă, un fenomen cu multiple aplicaţii practice.
Mare distracţie la Millennium Park din Chicago: roboţi, mumii, o meduză uriaşă, bubuituri şi fum, totul pentru ca cei mici să înveţe în timp ce se distrează la un festival al ştiinţei (Day in the Life: LabFest).
Într-o carte publicată în 1954, expertul M. Stanley Livingston a prognozat şi a reprezentat grafic ritmul în care se vor dezvolta diferitele tipuri de acceleratoare (Deconstruction: Livingston Plot).
Pagina de jurnal de pe coperta III este rezervată descoperirii antiprotonului (Antiproton Discovery). Pe ultima, ca de obicei, o explicaţie pe scurt a unui concept definitoriu pentru evoluţia fizicii particulelor: limita de intensitate (Explain it in 60 Seconds: Intensity Frontier).
Alte subiecte din această categorie:
Un Symmetry cu benzi desenate (manga)
O.Z.N.-urile şi fizica universurilor multidimensionale
„Îngeri şi demoni”, sursă de amuzament pentru fizicieni
Arhitectură bosonică
Symmetry nr. 6 / decembrie 2008
Babar în Symmetry
Symmetry nr. 4 / septembrie 2008
Symmetry nr. 3 / august 2008
Symmetry nr. 2 / martie-aprilie 2008
Symmetry nr. 1 / ianuarie-februarie 2008
Symmetry nr. 10 / decembrie 2007
.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)