Precum a început în forţă, prin prezentarea a patru mari fizicieni în primele numere: Albert Einstein (nr.1), Galileo Galilei (nr.4), Leonardo da Vinci (nr.7) şi Arhimede (nr.8), revista „100 de personalităţi” termină în acelaşi stil, de data aceasta cu nişte inventatori geniali. Dacă Nicola Tesla a evidenţiat avantajele utilizării curentului alternativ, Alexander Graham Bell a obţinut patentul pentru inventarea telefonului, iar numele său a fost dat unităţii de măsură logaritmică a raportului dintre două puteri, al cărei submultiplu este binecunoscutul „decibel”, folosit pentru gradarea VU-metrelor de pe casetofoane, CD-playere şi la programele multimedia de tip WinAmp.
Interesul lui Bell faţă de sunete s-a manifestat încă din copilărie, lucru normal, dacă ne gândim că bunicul său Alexander Bell, un fost actor, îşi câştiga existenţa cu lecţii de elocinţă, dicţie, vorbire corectă, fiind şi autorul unei cărţi despre bâlbâială şi alte defecte de vorbire. Pe de altă parte, mama lui avea probleme serioase cu auzul şi comunica mai ales prin semne ale mâinilor. În 1863, Aleck şi fraţii săi au văzut în Londra „capul vorbitor” construit de Sir Charles Wheatstone, mecanism inspirat de lucrările baronului Wolfgang von Kempelen. În cele din urmă, băieţii au construit ceva asemănător, capabil să articuleze cuvântul „ma-ma”. O altă ispravă de pomină a fost dresarea terrierului Trouve să scoată sunetele „au”, „ah”, „uu”, „gr” şi „ma”, astfel încât în cele din urmă „câinele vorbitor” a putut să întrebe: „Cum te simţi, bunicuţo?” (How are you, granma?).
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu