Amestecul perfect de particule şi pasiune

.

Astfel este prezentat romanul SF „Catalyst” de John Gilbey, inspirat de vizita făcută în iulie 2009 la SLAC National Accelerator Laboratory, unul dintre subiectele de mare interes din revista americană de popularizare a cercetărilor legate de fizica particulelor, „Symmetry”, numărul 2/ aprilie 2010. În vreme ce Fiona, englezoaica roşcată, este strânsă la piept de Bob cel lat în frunte, industria şi medicina se plâng că duc lipsă de fizicieni specializaţi în acceleratoare de particule, subiect pentru editorialul lui David Harris: „Începe era LHC în ştiinţă” (LHC science begins). Nici Africa nu stă mai bine la acest capitol, comentează John Ellis (New physics school aimed at advancing science in Africa).

„Semnalele către fundal” (Signal to Background) încep cu studiul vânturilor de acum 90.000 de ani (Ancient winds blow anew at IceCube); SLAC National Accelerator Laboratory şi-a instalat şi el un telefon roşu pentru semnalarea situaţiilor limită (Holy beam line! The red phone is ringing); liceenii americani studiază radiaţiile cosmice şi capturează unele particule la ei acasă, în curte (High schoolers catch some cosmic rays); de Crăciun, studenţii aflaţi în vizită la Polul Sud au făcut un car dintr-un tambur de lemn pentru cablul electric, cu care au făcut „ocolul” Pământului în 8 minute (Around the world eight goofy minutes); unul dintre marii colecţionari de vinuri este fizicianul Bill Wisniewski (A little wine with that physics?); cum a fost reciclat un soclu din Kitt Peak National Observatory (Arizona), abandonat ca fier vechi (A recycling tale that’s hard to top).

Un grupaj al ştirilor de ultimă oră (Symmetrybreaking) ne trimite blogul revistei: www.symmetrymagazine.org/breaking/

Pornirea LHC i-a făcut nerăbdători pe unii, care se aşteptau la o avalanşă de descoperiri. Chiar dacă au fost înregistrate o sumedenie de date interesante, fizicienii nu cred în evenimentele unice, ci în cele reproductibile experimental, astfel încât calea de la înregistrarea produşilor de coliziune până la anunţurile oficiale este una lungă şi precaută (Are We There Yet?).

În vreme ce tinerii se îndreaptă către marile centre de cercetare, la târgurile de muncă se caută tot mai mult specialişti în acceletoare de particule (A Field Where Jobs Go Begging).

În lucrările sale, sculptorul Julian Voss-Andreae a vizualizat diferite concepte de fizică cuantică, îmbinând frumuseţea cu filosofia (Quantum concepts you can touch).

Tuburile termoplastice, folosite cândva la interconectarea firelor şi tuburilor din acceleratoarele de particule, au devenit acum ceva obişnuit (Accelerator Apps: Heat-shrink Tubing). Pe coperta III, o pagină de jurnal cu o puzderie de autografe stă mărturie a reuniunii laureaţilor Nobel (Logbook: Nobel Meeting) care a avut loc în Lindau (Bavaria), în iunie 1962. Pe coperta IV, obişnuitul flash de informaţie prezentat succint (Explain it in 60 Seconds): „Neutrino”.


Alte subiecte din această categorie:
Dezvăluiri din „Underground”-ul materiei
Symmetry nr. 6 / decembrie 2009
Symmetry nr. 5 / octombrie 2009
Un Symmetry cu benzi desenate (manga)
O.Z.N.-urile şi fizica universurilor multidimensionale
„Îngeri şi demoni”, sursă de amuzament pentru fizicieni
Arhitectură bosonică
Symmetry nr. 6 / decembrie 2008
Babar în Symmetry
Symmetry nr. 4 / septembrie 2008
Symmetry nr. 3 / august 2008
Symmetry nr. 2 / martie-aprilie 2008
Symmetry nr. 1 / ianuarie-februarie 2008
Symmetry nr. 10 / decembrie 2007
.

Broaştele cântătoare din Saint Pantaléon

.
Saint-Pantaléon este un sătuc din sudul Franţei, în departamentul Vaucluse. Cei interesaţi să-l exploreze on-line pot accesa această adresă.

Eu am descoperit existenţa localităţii citind una dintre voioasele cărţi ale lui Peter Mayle, „Din nou în Provence” (Toujours Provence). Pentru necunoscători, autorul este cel care l-a inspirat de Ridley Scott, (Alien, Blade Runner, Legend, 1492: Conquest of Paradise, Gladiator, Kingdom of Heaven etc.), să regizeze singurul film romantic din lunga sa carieră: „A Good Year”.

Potrivit lui Peter Mayle, broaştele cântătoare din Saint-Pantaléon au fost selecţionate dintre diferite specii de broaşte râioase (Bufo viridis si Bufo calamita), pentru ca, în final, orăcăiturile lor să intoneze „La Marseillaise”, cunoscutul imn naţional al Franţei. În „Păsări, lighioane şi rubedenii” (continuarea de la „Familia mea şi alte animale” de Gerald Durrell), câinele Roger îl acompaniază pe suedezul Sven când cântă la acordeon, precum făcea doar la intonarea imnului regal. „Mihail, câine de circ” de Jack London este un alt exemplu de cântăreţ canin. Dar, de la Esop încoace, a fost prima dată când broaştelor li s-a încredinţat o astfel de misiune de mare însemnătate :))

Spre deosebire de suratele de pe lac, broaştele râioase cântă numai în sezonul de împerechere, aşa că mulţi se şi îndoiesc de faptul că ele orăcăie. Domnul Salques le-a amenajat un adăpost subteran cu amenajări speciale şi le-a înregistrat cântecele de dragoste cu un microfon, decupând ulterior, notă cu notă, întreaga gamă. „Marseieza” orăcăită de batracienele din Provence este deci un produs de studio, bazat pe prelucrarea electronică a unei interpretări „live”. Bre-ke-ke!
.

Cucul cântă şi când zboară

.


Înregistrarea video de sus nu-mi aparţine, ea a fost postată pe Youtube de bogabirder, un pasionat ornitolog dotat cu scule de bună calitate, autorul multor înregistrări foarte expresive.

Anul trecut, tot cam pe vremea asta, am reuşit să fotografiez un cuc (atât cât poate aparatul meu):
O fotografie a unui cuc
Anterior, am reuşit să-i înregistrez şi cântecul cu un mp3player:
http://oscilatii.blogspot.com/2009/04/canta-cucul-in-dumbrava.html

Am văzut şi altădată, deasupra unor grădini din luncă, un cuc care cânta în timp ce zbura, dar era departe şi mi-am zis că ar putea fi o coincidenţă să văd o pasăre în zbor şi să aud cântecul cucului din aceeaşi direcţie.

Azi dimineaţă m-am lămurit definitiv, „maestrul” cântă în timp ce zboară. Pe deasupra Pârâului Firiza, au trecut în mare viteză doi cuci, unul îl urmărea pe celălalt, în vreme ce cânta. Da, am perceput chiar şi variaţia provocată de efectul Doppler, în vreme ce s-au apropiat de mine, m-au depăşit şi au cotit-o la stânga, continuându-şi cursa şi cucăitul în spatele fabricii de confecţii. Erau cât nişte guguştiuci de mari, tot cenuşii, dar aveau coada lungă şi rotunjită la colţuri. Nu mi-am dat seama dacă era un mascul care îi făcea curte unei femele (prima pasăre era mai mică şi tăcea) ori unul care alunga un mascul rival.

Popularitatea cucului i-a inspirat pe autorii de literatură science-fiction să-l utilizeze ca personaj în textele de avertisment ecologic. În studenţie, am tradus povestirea „Cucul” de Puskás Imre, publicată apoi de criticul Lucian Hanu în antologia „Întoarcere pe Planeta Albastră” (Editura Politică, Bucureşti, 1989).
.